Receptorii CCR5

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

default Receptorii CCR5

Mesaj  Admin la data de Joi Mar 06, 2008 12:01 pm

CCR5

HIV are nevoie de mai mulți receptori diferiți pentru a putea intra în celule și a le infecta. Primul dintre acești receptori se numește CD4. Acesta se găsește pe suprafața mai multor celule ale sistemului imunitar, inclusiv a celulelor T și a macrofagelor. HIV trebuie, de asemenea, să aibă acces la unul dintre cei doi coreceptori - CXCR4 (sau X4) și CCR5 (sau R5) – pentru a fi capabil să intre în celule. Se spune că tulpinile HIV care preferă coreceptori R5 sunt viruși de tropism R5; tulpinile care preferă coreceptori X4 sunt viruși de tropism X4. Unele tulpini HIV se pot atașa de ambii coreceptori; este vorba de un virus cu tropism dublu sau mixt.
Pentru a determina care tulpini virale sunt predominante la persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA, compania Monograph Biosciences a pus la punct un test numit Trofile, datorită căruia este posibil să se analizeze un eșantion de sânge, pentru a determina tropismul HIV vis-à-vis de coreceptori.

REFERINȚĂ: Monogram Biosciences. Trofile: co-receptor tropism assay
http://www.monogramhiv.com/pdf/trofileFinal_R5_2-22-07.pdf

Sursă: „TraitementSida”, 161, 2007, martie/aprilie, Canada
http://www.catie.ca/ts.nsf/5385c4ea08d7f2b3852566890070076d/08c8854985da296e852572df005b8ce7!OpenDocument
Avertismente și preocupări
Receptorii CCR5 există din motive care nu au fost complet elucidate, dar unii cercetători cred că sistemul imunitar se servește de aceștia pentru a trimite semnale celulelor. Efectele eventuale pe care blocajul receptorilor CCR5 le-ar putea avea asupra sănătății persoanelor HIV/SIDA nu sunt clare. Dezvoltarea unui antagonist (sau inhibitor) al CCR5 – aplaviroc – a fost suspendată la sfârșitul anului 2005 din cauza apariției unor leziuni hepatice la pacienți.
Remarcăm, de asemenea, că au existat unele preocupări privind o posibilă creștere a riscului de cancer la unii pacienți HIV/SIDA expuși la un alt inhibitor de intrare numit vicriviroc.
Unii se tem, de asemenea, că inhibitorii de intrare ar putea incita HIV să se transforme într-o tulpină mai nefastă: se spune că virușii care folosesc coreceptorul CCR5 pentru a intra în celule sunt viruși de tropism R5. Dar HIV poate, de asemenea, să se servească de coreceptorul CXCR4. Virușii de acest tip se numesc viruși de tropism X4. Pe măsură ce infecția cu HIV evoluează, se pare că are loc o schimbare în alegerea de coreceptor folosit de HIV, precum și o schimbare în tipul de virus decelat (tulpinile de tropism R5 se înlocuiesc cu tulpini de tropism X4).
Unii cercetători afirmă că tulpinile virale de tip X4 deteriorează mai mult sistemul imunitar, ceea ce determină preocuparea următoare: dacă s-ar folosi prematur un antagonist al coreceptorului CCR5, aceasta ar putea incita HIV să se transforme și să se servească de coreceptorul CXCR4, iar acești viruși mutanți de tropism X4 ar putea accelera declinul sistemului imunitar. Pentru moment, aceste preocupări rămân pur teoretice, dar necesitatea de a urmări pe termen lung persoanele expuse la acest nou grup de medicamente este foarte întemeiată.
Sursă: CATIE, Canada
http://www.catie.ca/ts.nsf/5385c4ea08d7f2b3852566890070076d/b6dd6b4c8dd239cb852571f80068938b!OpenDocument

Antagoniștii CCR5 maraviroc și vicriviroc au atras atenția la conferințele HIV/SIDA 2006. CCR5 este una dintre proteinele situate pe suprafața exterioară a celulelor CD4. Pentru a intra într-o celulă, HIV trebuie, mai întâi, să se atașeze de coreceptori prezenți la suprafața celulei. CCR5 este unul dintre acești coreceptori. Ca antagonist maraviroc și vicriviroc blochează interacțiunea dintre HIV și CCR5, ceea ce înseamnă că HIV este incapabil să se prindă de coreceptorii celulei și să se strecoare înăuntrul acesteia. Antagoniștii CCR5 țintesc o parte a celulei CD4+ și nu o paret a HIV însuși. Cum este cazul majorității celorlalte antiretrovirale. Această diferență ar putea da naștere la efecte secundare neașteptate, deoarece CCR5 ar putea, de asemenea, să fie folosit de celula CD4+ în exersarea funcțiilor sale în cadrul sistemului imunitar.
Sursă: CATIE, Canada
http://www.catie.ca/PSFallSix_f.nsf/TOC/9F6B6B273307854E85257299006303B2?OpenDocument
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 67
Data de înscriere : 08/02/2008
Localizare : Bucuresti

Vezi profilul utilizatorului http://noisiceilalti.lforum.biz

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum